Mi-e dorul alb de zâmbete de îngeri
Și-mi ninge greu în suflet dinspre viață.
Mă adâncesc în tină până-n brâu,
Îmi râde alb zăpada ninsă prea târziu.
Mă strigă bucuros, dinspre copilărie,
Ochi mari, neîntinați de vreme.
De dragul ochilor, dezleg blestemul
Și mă îmbrac în fulgi de alb.
