Sărbătorile vin cu paharul mai plin,
Cu fulgi care șterg pașii mici și tăcuți
Comprimați într-o stea agățată de o creangă de cer.
Colindăm cu nesaț, să se-audă frumos,
Și să pice din Rai vreun gând bun, o urare, ceva,
Să simțim că trăim.
Că vrem, ca nu vrem, se termină timpul
Fără răgazul de a mai pune vreun punct.
Continuăm să trăim, fără noduri în gand,
Dezlegați prin furtuna care miroase a plumb părăsit sub o frunză de vâsc.
Nu ne ține nimic nici aici, nici acolo,
N-avem umbră destulă, soare defel,
Cântă în zare un glas mic,
cu noduri-scară spre cer.
Nu-i noapte, nici frig, nici speranță,
Ziua departe, topită în fulgi ce nu vor
Să umble cu viii, căci viața a șters
Leru-i ler.
Pași mici, de poveste, se-apropie stins:
Prin vremea neninsă, fără lumină, cu timp ne-nceput, fără rost și cu vină,
Cine își face curaj să se-nnoade-nspre Cer?
E mut Pământul, dezlegat în ger…
