N-aș fi cerut niciodată nimic pentru mine, daca n-aș fi îndrăznit să ridic ochii înspre orizontul inaccesibil unuia pentru care “Nu se poate!” era începutul și sfârșitul universului.
Mi-aș fi înecat frământările, ca întotdeauna până atunci, în colbul din fața casei, fără a spera, decât în vis, să devin mai mult.
N-aș fi fost pierdut în prea multe gânduri între întuneric și lumină și aș fi avut o viață normală, cu bune și cu rele, cu toate câte încap într-o existență ca toate existențele de pe strada mea.
Aș fi avut mai multă liniște? Poate. Și mai puțină aventură. Opțiunile ar fi rămas aceleași, deși mult prea departe ca să conteze.
M-aș fi gândit de multe ori înainte, până să am curajul să fiu altceva decât un bob care nu ar fi știut să fie nimic altceva, perceptibil doar din când în când, într-o anumită lumină.
M-aș fi răzgândit și nu aș mai fi vrut să fiu; doar să fac, să am, să servesc unui scop, căci la ce bun să fii, dacă nu te rotești ca ceilalți, într-un sens calculat?
N-aș fi cerut nimic și m-aș fi pierdut prin vreun colț de nisip măturat de urgie, dacă n-aș fi privit dincolo de “Asta e, atât se poate!”
Și-acum? Urc. Mă împart. Ma despart. Mă unesc. Știu că vreau.
Încotro? Înspre mine mereu. Îndrăznesc să trăiesc. Vreau să fiu!
O vară ca un festival
September 19, 2023
This Post Has 2 Comments
Am navigat online mai mult de trei ore in zilele noastre, dar in niciun caz nu am descoperit niciun articol care sa capteze atentia ca al tau. Este o valoare minunata suficienta pentru mine. Personal, daca toti webmasterii si bloggerii au creat continut bun asa cum ati facut dvs., reteaua va fi probabil mult mai util decat oricand.
Multumesc mult!