Nu a fost niciodată mai liniște
decât când a tăcut Dumnezeu.
Nu am privit niciodată mai diamantin
decât când am renunțat la joaca de-a viața.
Nu am știut să mă bucur mai intens
decât când m-am temut să pierd
ultima vibrație a soarelui.
Nu am zâmbit niciodată
mai știrb și mai complet
decât în duminica în care mi s-au ascuțit aripile,
să apăr Raiul din ochii zâmbind a Dumnezeu tăcut.
Râzi cu lumină sfințită în pacea așternută verde peste iluzia vârfurilor de abis,
Pui de minunare a unui Cer încă deschis, încă aprins, de prea mult dor de om rescris!
