Greu, dom’le, cu gramatica asta, cu regulile, cu toți criticii oamenilor liberi. Păi nu avem și noi dreptul să mâncăm libertate pe pâine, după atâta amar de constrângeri? Măcar să vorbim cum ne vine la gură, dacă tot ne lăudăm că e democrație! Noi suntem poporul!
Povestea cu libertatea și democrația e lungă, complicată și nu știu dacă e corect înțeleasă de toată lumea. Ca să profiți de libertate și să poți face ce vrei tu în lumea aceasta, trebuie să cunoști foarte bine regulile, să știi cum să le aplici și când, ca să știi cum să te joci cu ele. Cam asta-i treaba și cu gramatica: pentru a ne permite luxul de a vorbi cum vrem noi, de a mânui cuvintele cum dorim și de a fi cu adevărat liberi, este absolut necesar și de bun simț să cunoaștem cum vorbim și cum scriem corect. Altfel, suntem doar păcălici.
Noi, oamenii, suntem experți în chestiunea care pe care. În vremurile pe care le trăim e o necesitate imperioasă și unul dintre principiile-cheie pe care se bazează viața în societate – sunteți liberi să mă contraziceți, sunt chiar curioasă ce argumente viabile veți invoca. Deși mari specialiști în problema de mai sus, foarte mulți pică examenul când vine vorba despre folosirea corectă a cuvintelor care și pe care. A devenit banală folosirea pronumelui relativ care incorect și zgârietor pe urechi. Nu, care și pe care se folosesc diferit, în funcție de context și de cuvântul pe care îl determină (adică, pe înțelesul tuturor, cuvântul cu care are o relație; ca la statusul de la facebook – într-o relație).
Regula simplă de folosire corectă a pronumelui relativ care spune că:
Folosim care atunci când cuvântul cu care se află într-o relație (pe care îl determină/la care se referă/ subiectul) face el însuși acțiunea despre care se vorbește în respectiva propoziție/frază.
De exemplu: Băiatul care strigă este prietenul meu.
Aici, băiatul – adică cel despre care se vorbește în propoziție, subiectul propoziției – face el însuși o acțiune, respectiv strigă, deci corect este să folosim care. De asemenea, substantivul* băiat, determinat de pronumele relativ** care – aceștia doi sunt într-o relație – răspunde la întrebarea Cine? / Despre cine se vorbește în propoziție?, deci este subiectul propoziției.
Dacă subiectul nu face el însuși acțiunea, atunci folosim pe care.
De exemplu: Băiatul pe care l-ai strigat este prietenul meu.
Eih, aici se schimbă lucrurile: băiatul, deși rămâne tot prietenul meu, nu mai face el însuși acțiunea, ci acțiunea este făcută de altcineva, căci tu l-ai strigat pe băiat, deci folosim pronumele relativ pe care. De asemenea, substantivul băiatul răspunde la întrebarea Pe cine? și îndeplinește funcția sintactică de complement direct*** în cazul acuzativ****.
Atenție! Când subiectul propoziției introduse prin pronumele relativ este subînțeles, folosirea formei incorecte a pronumelui relativ care – adică, dacă folosim care în locul lui pe care – se schimbă înțelesul comunicării și persoana căreia îi spunem ceva va înțelege cu totul altceva. *****
De exemplu: Fiica mea a venit de la școală cu prietena care o ajută cu temele. – aici se înțelege că pe fiica mea o ajută colega cu temele
Fiica mea a venit de la școală cu prietena pe care o ajută cu temele. – aici se înțelege că fiica mea o ajută pe colegă cu temele
În rest, numai de bine. Fiți liberi, vorbiți cum vă vine, dar aplicați corect principiul Care pe care!
*Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește nume de obiecte (ființe, lucruri, fenomene ale naturii, însușiri, sentimente, stări sufletești, acțiuni, relații dintre oameni). https://gramaticalimbiiromane.ro/morfologia/parti-vorbire-flexibile/substantivul/
** Pronumele relativ se folosește doar în frază, face legătura (stabilește relația, de aici și numele de pronume relativ) între o propoziție subordonată și regenta ei, dar și ține locul unui substantiv exprimat în propoziția regentă. https://gramaticalimbiiromane.ro/morfologia/parti-vorbire-flexibile/pronumele/pronumele-relativ-adjectivul-pronominal-relativ/
*** Complementul indirect arată obiectul căruia i se atribuie acțiunea, însușirea sau caracteristică exprimată prin cuvântul determinat. Determină un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecție. https://gramaticalimbiiromane.ro/sintaxa/sintaxa-propozitiei/complementul/complementul-direct/
****Cazul acuzativ este, în primul rând, cazul gramatical care marchează obiectul direct al acțiunii unui verb. https://brainly.ro/tema/3965176
***** Gramatică practică a limbii române cu o culegere de exerciții – editia a V-a revăzută – Ștefania Popescu
