Îți spun din nou că greșești. Și o s-o mai spun de fiecare dată când vei refuza să accepți că susții jumătăți de adevăruri. Chiar dacă știu că ți-e greu să asculți. Chiar dacă știu că tu te-ai săturat de schimbări. Chiar dacă ne-am împărțit în două tabere: noi – ăia care se revoltă și care nu înghit promisiunile fără acoperire ale unora care au ajuns să reprezinte o țară întreagă, din inerție – și voi – ăia care aveți speranța că totuși… s-ar putea să fie bine, pentru noi, pentru voi, pentru nepoții voștri, dacă plecăm capul, închidem ochii și ne dorim îndeajuns de mult.
Îți înțeleg și ție punctul de vedere, deși tu refuzi, sistematic, să îl asculți pe al meu. Știu cât de mult ai muncit, cât de greu a fost să-ți crești copiii, mereu în genunchi, depășindu-ți permanent limitele, cu speranța în suflet că “mâine va fi mai bine” și pentru tine – vorba ta: “Nu vreau să mor și să nu apuc și eu să am o bătrânețe liniștită. Doar atât îmi doresc: liniște.” Știu că îți dorești să ne fie bine și că ai obosit să te îndoiești de promisiuni.
Uite, noi, tinerii, vrem să nu mai fim mințiți, să nu mai fim înjosiți, să nu mai fim furați, în numele unor false idealuri sociale. Eu, personal, m-am săturat de șpagă, de corupție, de mită, de pile și relații, de pomeni electorale, de vise frumoase despre bunăstarea ce va să vină. Deși e dureros să ți se spună “deocamdată nu se poate, pentru că nu sunt bani”, prefer să știu, decât să îmi amanetez viitorul – și probabil viitorul copilului meu. Nu cred în promisiuni fără acoperire, cum nu mai cred demult în Moș Crăciun, deși mi-ar plăcea și mie să cred că mi se poate mări salariul, fără să influențeze taxele și impozitele; că pensia ta și alocația copilului meu ar putea fi decente; că lucrurile se pot îndrepta în direcția cea bună, așa, peste noapte.
Nu sunt bani la buget, tată, chiar nu sunt, pentru toate măsurile care ar trebui luate pentru a ne construi o viață decentă. De unde știu asta? Pentru că mulți români au fugit de sărăcie, de o viață grea și jignitoare acasă și își oferă serviciile altora, care nu se fac că îi plătesc. Pentru că, din cauza taxelor și impozitelor mari, unii angajatori încă își plătesc oamenii la gri sau chiar la negru. Pentru că nu ne permitem, niciunul dintre noi, ca din salariul sau pensia – care abia ne ajung să ne plătim taxele – să susținem economia românească, prin achiziționarea de bunuri “made in Romania”; așa că achiziționăm produse second-hand, made in China sau… special create pentru piața noastră. Pentru că majoritatea companiilor care ne oferă un loc de muncă au capital străin și profitul nu rămâne în România, ci se întoarce în țara de origine – e și normal, nu? Pentru că trăiesc în aceeași realitate ca și tine, dar o înțeleg altfel.
Și noi ne-am săturat de schimbări, mai ales ca viața noastră a însemnat o schimbare continuă și ne-ar plăcea și nouă să ne mai tragem sufletul măcar preț de o guvernare. Defectul generației noastre e că nu știe să tacă; nici să îndure.
Crezi că ne e ușor să ieșim în frig, să ne exprimăm dezaprobarea unor acte care legalizează furtul? Crezi că luptăm doar ca să ne fie nouă mai bine și că ne trimitem bătrânii la gunoi?! Chiar crezi că nu ne pasă de voi?! Nu-mi pune la îndoială loialitatea, sentimentele și gândirea! Dacă îmi susțin punctul de vedere vehement și pașnic, nu înseamnă că desconsider ceva sau pe cineva, ci că doresc să fiu respectată în țara în care aleg să trăiesc.
Vezi, ne dorim aceleași lucruri, dar avem mijloace diferite de a ne maifesta. Asta nu înseamnă că suntem combatanți într-un război care nici măcar nu ne aparține și aduce beneficii unora care nu ne reprezintă și nu le pasă. Hai să nu-i lăsăm să ne fure demnitatea!
