Cea mai frecventă greșeală și mai zgârietoare pe ochi, în ultima vreme, este scrierea cuvântului copil la plural, respectiv plural articulat.
Explicația științifică, gramaticală, savantă și greu de înțeles de către țânci și de către oamenii grăbiți din ziua de astăzi este următoarea:
„Copil” este substantiv comun, numărul singular, nearticulat.
„Un copil” este substantiv comun, numărul singular, articulat cu articolul nehotărât „un”.
„Copilul” este substantiv comun, numărul singular, articulat cu articolul hotărât „l”.
Pluralul cuvântului copil (adică atunci când ne referim la mai mulți) este „copii” și este substantiv comun, numărul plural, nearticulat.
Dacă spunem „niște copii”, devine substantiv comun, numărul plural, articulat cu articolul nehotărât „niște”.
Dacă spunem „copiii”, cuvântul devine substantiv comun, numărul plural, articulat cu articolul hotărât „i”.
Articol nehotărât înseamnă că vorbim despre ceva/cineva în general, nu în special. Articol hotărât înseamnă că vorbim despre ceva/cineva în mod special.
Cam dificil 
de înțeles pe repede înainte, nu? Nu pare simplu să gândești în termeni gramaticali, mai bine o lași baltă și scrii cum îți vine: copi, copii, copiii, copiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii….., că-i tot aia. Gramatica e desuetă (învechită) și nu pare să ajute la prea multe (nu te plătește nimeni că vorbești și scrii corect, nu?) Așa o fi, dar măcar să încercăm să scriem și să vorbim corect, dacă tot ne-am născut în limba română și nu în vreo altă limbă a pământului. Măcar să fim corecți cu noi înșine și să ne respectăm pe noi înșine.
Revenim la „copil” și ne gândim practic și cât putem de logic:
Copil spunem și scriem când vorbim despre un individ care nu e adult, dar nu ne referim la cineva anume.
Un copil spunem și scriem când vorbim despre un individ care nu e adult, ne referim la unul dintre copiii din grup, dar nu spunem care (nu îl identificăm, adică vorbim despre unul, nu despre mai mulți, dar nu despre vreunul în mod special.)
Copilul spunem și scriem când vorbim despre un individ care nu e adult și ne referim la unul dintre copii în mod special (îl identificăm, este acel copil dintr-un grup, nu altul.)
Copii spunem și scriem când vorbim despre mai mulți indivizi care nu sunt adulți, dar nu ne referim la cineva anume, ci la tot grupul de copii – copii care fac o acțiune, au sau sunt, adică un grup care face, dar grupul acela cuprinde mai mulți indivizi nenominalizați (îi luăm la grămadă, pe toți, deci copii, adică toți, mai mulți).
Niște copii spunem și scriem când vorbim despre mai mulți indivizi care nu sunt adulți – ne referim la o parte dintre indivizii din grup – dar nu despre cineva în mod special (adică despre unii dintre cei care formează grupul, pot fi unii sau alții, ne sunt necunoscuți, dar știm despre ei că fac parte din grupul de copii, nu de capre).
Copiii spunem și scriem când vorbim despre mai mulți indivizi care nu sunt adulți și ne referim la o parte din grupul de copii în mod special (nominalizăm o parte din grup, ei sunt aceia despre care se discută).
Dincolo de explicații, e important să deschidem urechile, să le ciulim, să fim atenți la sunetele pe care le auzim, să „vorbim cu toată gura” – adică să pronunțăm clar sunetele și să scriem exact ce auzim. Dacă ni se pare că nu am auzit bine, repetăm în gând cuvântul sau îl rugăm pe interlocutor să repete.
UNUL SINGUR, LA CARE NU NE REFERIM ÎN MOD SPECIAL: (UN) COPIL
MAI MULȚI, LA CARE NU NE REFERIM ÎN MOD SPECIAL: (NIȘTE) COPII
UNUL SINGUR, LA CARE NE REFERIM ÎN MOD SPECIAL: COPILUL
MAI MULȚI, LA CARE NE REFERIM ÎN MOD SPECIAL: COPIII
