Eu sunt

Sunt Raluca și scriu de când mă știu, jocul meu preferat este cu și de-a cuvintele. Poezia este, pentru mine, emoție pură, care îmi curge, laolaltă cu sângele, prin vene. Magia aceasta, de a mă transforma în cuvânt și de a traduce energia în cuvinte, a crescut odată cu mine și mi-a amintit întotdeauna cine sunt. Am avut multe roluri în viață, am făcut multe, am trăit vieți întregi într-una singură, am stat adesea la răscruci și mi se pare că întotdeauna sunt între două lumi, între două culturi – sunt atât de obișnuită să fiu mereu „între”, încât nu aș ști să trăiesc altfel. A pune emoția – curgerea aceea permanentă, în interiorul căreia mă simt acasă – în cuvinte este, de fapt, ancora mea. Cred în terapia prin cuvinte și izbăvirea prin scris.

Cândva, scriam despre mine, în încercarea de a mă defini:

„Nu, nu știu să scriu frumos și mângâietor. Nu, nu vreau sa ajung la sufletul nimănui cu miere dulce din cuvinte ușoare. Nu, nu pot să fiu omul care vă poartă instantaneu într-o lume fără griji și care ia durerea cu mâna. Nu, nu am fost construită asa. Eu sunt și pot și vreau și știu să privesc tăios în interioare devastate de prea multă viață, de prea multă simțire, de prea multe… prea multe care nu s-au întâmplat încă.

Eu am mai mult de oferit decât o privire pe furiș într-o lume fără griji. Zâmbetul meu nu e pur, e călit în lumini paradisiace dintre lumi. Mâinile mele nu sunt delicate, nici catifea pentru inimi zdrobite, sunt focuri aprinse în vieți cu dor de ducă. Ochii mei… ochii mei sunt mai vii decât poveștile care ar putea hrăni mulțimi. Tremur de viață multă răspândită printre oameni dragi. Și cânt într-un colț de soare. Și învăț lecția tăcerii în care se ascunde Universul. Mi-e dor de verdele din zorii celui mai simplu dintre începuturi…”

E, poate, cea mai bună descriere a mea în acest moment. Restul… mă citiți voi.